Introduceti adresa de email:

Sustinut de FeedBurner


Avertismentul rutier, aliatul soferilor impotriva politistilor

Potrivit modificarilor de la Codul rutier aprobate de Senat, soferii indisciplinati în trafic vor primi initial avertisment scris si abia la urmatoarea abatere amenda. Avertismentul se va aplica doar pentru contraventiile usoare, nu si pentru cele care pun in pericol alti participanti la trafic.

Astfel, soferii vor primi doar avertisment daca vor depasi viteza cu maximum 20 km/h, nu vor purta centura de siguranta, nu folosesc faza de intilnire pe drumurile nationale sau vorbesc la mobil. „Acest gen de fapte nu prezinta un pericol ridicat pentru siguranta circulatiei. Este de precizat insa ca avertismentul se aplica doar la prima abatere pentru a avea un efect preventiv. Apoi, daca soferul recidiveaza in urmatoarele sase luni, acesta este sanctionat cu amenda”, ne-a spus comisarul sef Viorel Gheorghe, seful Circulatiei vrincene.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Rutier, contraventiile vor fi împartite pe mai multe clase. Clasa I cuprinde: nerespectarea obligatiei de a purta centura de siguranta, conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei sau lasarea libera in timpul conducerii a volanului.

Pentru clasa a II-a, care include nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligativitate, conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghi reflectorizant si stingator, omologate, nerespectarea regulilor privind depasirea si a culorii rosii a semaforului – se vor aplica 2 sau 3 puncte amenda. Conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat, nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului vehiculului ramas in interiorul acesteia, nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus sint contraventiile din clasa a treia si se sanctioneaza cu 4 sau 5 puncte-amenda.


Clasa IV – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice a expirat, detinerea, montarea sau folosirea in circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei – gen antiradare, savirsirea de catre conducatorii de vehicule sau de catre pasageri de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare la adresa participantilor la trafic, aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule aduce soferilor de la 6 la 8 puncte-amenda.

Cele mai mari sanctiuni, intre 9-20 puncte de amenda sint aplicate celor care depasesc viteza cu peste 50km/h sau conduc bauti. De la inceputul acestui an, punctul de amenda valoreaza 67 lei. Toate aceste sanctiuni se pot reduce la jumatate daca sint achitate in 48 de ore. Noul proiect trebuie analizat si votat de Camera Deputatilor pentru a deveni lege.

(sursa:ziaruldevrancea.ro)


» Citeste si:

3 comentarii la Avertismentul rutier, aliatul soferilor impotriva politistilor

  • crown

    Cum se face ca pentru depasirea vitezei regulamentare cu 11 km/h (adica 61 in localitate) primesc AVERTISMENT si AMENDA, LA PACHET??? …tot militieni…

  • Cum se face ca ieri 01.05.2011 mi-a dat amenda pentru centura si vb la mobil… cand i-am spus ca sa imi dea doar avertisment a ras ca un penibil si mi-a zis ca merg cu codu rutier in masina … !

    halal tara 🙂

  • Militianu`

    Kuby, ei au norma la amenzi, nu la avertismente.

Comenteaza

 

 

 

Puteti folosi aceste tag-uri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

!