Introduceti adresa de email:

Sustinut de FeedBurner


Cat te costa sa treci podul de la Fetesti-Cernavoda?

Ministerul Transporturilor (MT) a publicat cuantumul taxelor de trecere peste Dunare, pe podul Fetesti-Cernavoda si pe cel de la Giurgeni-Vadu Oii, astfel, incepand cu luna viitoare, costul pentru trecerea podurilor va fi cuprins intre 7 si 68 de lei si, respectiv 4 si 47 de lei.
Ordinul MT privind modificarea anexelor nr. 4 si 5 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 245/2008 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România — S.A. a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 704, din 20 octombrie 2009.
Conform actului normativ, tarifele de trecere peste Dunare, la Fetesti-Cernavoda, vor fi:
– 7 lei pentru motociclete, inclusiv cele cu atas;
– 10 lei pentru autoturisme, inclusiv cele de teren;
– 35 lei pentru microbuze, autovehicule cu masa totala maxima autorizata sub 12 tone
– 47 lei pentru autobuze, autocare, autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu maximum
3 axe (inclusiv)
– 68 lei pentru autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu minimum 4 axe.
Tarifele de trecere peste Dunare, la Giurgeni-Vadu Oii, vor fi:
– 4 lei pentru motociclete, inclusiv cele cu atas;
– 8 lei pentru autoturisme, inclusiv cele de teren;
– 19 lei pentru microbuze, autovehicule cu masa totala maxima autorizata sub 12 tone
– 32 lei pentru autobuze, autocare, autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu maximum
3 axe (inclusiv)
– 47 lei pentru autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu minimum 4 axe.
Tarifele se aplica pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs. Totodata, soferii pot beneficia de tarife mai mici in cazul in care platesc anticipat pentru 50 sau 100 de treceri, reducerea fiind valabila doar pentru acelasi numar si tara de inmatriculare a vehiculului, aceeasi persoana fizica sau juridica, tip de vehicul, intr-un interval de 12 luni.
De asemenea, actul normativ prevede ca fiind exceptate de la plata tarifului:
– vehiculele specializate, utilizate in exclusivitate pentru servicii de ambulanta;
– microbuzele destinate transportului scolar, licentiate pentru activitatea de transport de persoane, doar pe perioada desfasurarii cursurilor scolare, exclusiv perioada de vacanta scolara, sambata, duminica si de sarbatori legale.
– vehiculele detinute de unitatile Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania — S.A. si subunitatile acesteia, de institutii ale statului cu atributii in securitatea si siguranta nationala;
– vehiculele care efectueaza transporturi funerare;
– vehiculele care efectueaza transporturi de echipamente de prim ajutor si ajutoare umanitare in cazul unor calamitati sau dezastre natural.

taxa_pod

Ministerul Transporturilor (MT) a publicat cuantumul taxelor de trecere peste Dunare, pe podul Fetesti – Cernavoda si pe cel de la Giurgeni – Vadu Oii, astfel, incepand cu luna viitoare, costul pentru trecerea podurilor va fi cuprins intre 7 si 68 de lei si, respectiv 4 si 47 de lei.

Ordinul MT privind modificarea anexelor nr. 4 si 5 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 245/2008 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România — S.A. a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 704, din 20 octombrie 2009.

Conform actului normativ, tarifele de trecere peste Dunare, la Fetesti – Cernavoda, vor fi:

  • 7 lei pentru motociclete, inclusiv cele cu atas;
  • 10 lei pentru autoturisme, inclusiv cele de teren;
  • 35 lei pentru microbuze, autovehicule cu masa totala maxima autorizata sub 12 tone
  • 47 lei pentru autobuze, autocare, autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu maximum 3 axe (inclusiv)
  • 68 lei pentru autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu minimum 4 axe.

Tarifele de trecere peste Dunare, la Giurgeni – Vadu Oii, vor fi:

  • 4 lei pentru motociclete, inclusiv cele cu atas;
  • 8 lei pentru autoturisme, inclusiv cele de teren;
  • 19 lei pentru microbuze, autovehicule cu masa totala maxima autorizata sub 12 tone
  • 32 lei pentru autobuze, autocare, autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu maximum 3 axe (inclusiv)
  • 47 lei pentru autovehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone si cu minimum 4 axe.

Tarifele se aplica pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs. Totodata, soferii pot beneficia de tarife mai mici in cazul in care platesc anticipat pentru 50 sau 100 de treceri, reducerea fiind valabila doar pentru acelasi numar si tara de inmatriculare a vehiculului, aceeasi persoana fizica sau juridica, tip de vehicul, intr-un interval de 12 luni.

De asemenea, actul normativ prevede ca fiind exceptate de la plata tarifului:

  • vehiculele specializate, utilizate in exclusivitate pentru servicii de ambulanta;
  • microbuzele destinate transportului scolar, licentiate pentru activitatea de transport de persoane, doar pe perioada desfasurarii cursurilor scolare, exclusiv perioada de vacanta scolara, sambata, duminica si de sarbatori legale.
  • vehiculele detinute de unitatile Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania — S.A. si subunitatile acesteia, de institutii ale statului cu atributii in securitatea si siguranta nationala;
  • vehiculele care efectueaza transporturi funerare;
  • vehiculele care efectueaza transporturi de echipamente de prim ajutor si ajutoare umanitare in cazul unor calamitati sau dezastre natural.

(sursa:avocatnet.ro)


» Citeste si:

Comenteaza

 

 

 

Puteti folosi aceste tag-uri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*