Introduceti adresa de email:

Sustinut de FeedBurner


Guvernul vrea sa modifice din nou taxa auto

Guvernul a decis ca, in aproximativ doua saptamani, sa modifice din nou taxa de prima inmatriculare, dupa ce Curtea de Justitie a Uniunii Europene a apreciat ca aceasta taxa incalca legislatia Uniunii Europene, conform informatiilor furnizate de agentia Mediafax.

Modificarea taxei auto a fost decisa in sedinta de miercuri a Cabinetului, dupa ce ministrul Mediului a prezentat o nota in acest sens.

Informatia a fost confirmata pentru Mediafax de catre purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, care a precizat ca Executivul pregateste o solutie legislativa in concordanta cu decizia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

“Ministrul Mediului a prezentat Cabinetului o nota privind taxa de poluare auto. Pregatim o solutie legislativa in concordanta cu decizia CJUE, iar actul normativ va fi aprobat de Guvern in perioada imediat urmatoare”, a spus oficialul guvernamental.

La randul sau, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat agentiei Mediafax ca are in lucru mai multe variante de modificare a taxei auto si ca varianta finala va fi prezentata Guvernului in aproximativ doua saptamani.

El a precizat ca nu au existat probleme din partea Comisiei Europene legate de aceasta taxa si ca modificarea va fi efectuata astfel incat procedura de taxare sa fie clarificata pentru instante.

CJUE: Taxa de poluare prevazuta de OUG 50/2008 contravine normelor europene

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis, la inceputul lunii aprilie, ca taxa pe poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 si aplicata la prima inmatriculare a autovehiculelor in Romania este contrara dreptului Uniunii, prevederile sale netinand cont de vechimea masinii sau de tara lor de provenienta. Decizia Curtii se refera la prima varianta a OUG nr. 50/2008, actul normativ fiind ulterior modificat.


Prin hotararea pronuntata, Curtea a amintit ca dreptul Uniunii interzice fiecarui stat membru sa aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decat cele care se aplica produselor nationale similare. Aceasta interdictie vizeaza garantarea neutralitatii depline a impozitelor interne fata de concurenta dintre produsele care se afla deja pe piata interna si produsele din import.

Regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici intre vehicule in functie de provenienta lor, nici intre proprietarii acestor vehicule, in functie de cetatenia sau nationalitatea lor. Astfel, taxa este datorata independent de cetatenia sau nationalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru in care acest vehicul a fost produs si de faptul ca vehiculul a fost cumparat pe piata nationala sau importat.

Cu toate acestea, chiar daca nu sunt intrunite conditiile unei discriminari directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, sustine CJUE.

(sursa:avocatnet.ro)


» Citeste si:

Comenteaza

 

 

 

Puteti folosi aceste tag-uri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

!