Introduceti adresa de email:

Sustinut de FeedBurner


Lucrările la autostrada suspendată din Bucureşti încep în 2010

autostrada_suspendataPrimarul Capitalei a prezentat, miercuri, planurile autostrăzii suspendate, arătând că aceasta va avea mai multe module. Oprescu a precizat că lucrările la primele trei module, care reprezintă parte de nord-est şi nord-vest a autostrăzii suspendate, vor începe în acest an, urmând să fie finalizate în 2011.

Astfel, primul modul al autostrăzii suspendate va face legătura dintre viitoarea autostradă A3 Bucureşti – Ploieşti şi Şoseaua Petricani, Şoseaua Pipera, strada Avionului şi Bulevardul Aerogării. Cel de-al doilea modul va cuprinde lucrări pe Bulevardul Aerogării, strada Elena Văcărescu, se va intersecta cu DN1 trecând prin Bulevardul Poligrafiei şi Calea Griviţei, iar cel de-al treilea modul va cuprinde lucrări în Calea Griviţei, Calea Giuleşti, va continua în spatele Lacului Morii şi va ajunge pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.

Această primă parte a lucrărilor la autostrada suspendată va avea o lungime cuprinsă între 7,5 şi 11 kilometri.

Edilul şef al Capitalei a adăugat că lucrările la partea de sud-est şi sud-vest a autostrăzii suspendate vor fi începute în cursul anului viitor.

Totodată, Oprescu a precizat că începutul lucrărilor la autostrada suspendată în partea de nord a Capitalei are legătură atât cu finalizarea lucrărilor la Pasajul Basarab, cât şi cu începerea lucrărilor la proiectul Ministerului Transporturilor privind autostrada Bucureşti-Ploieşti.

Primarul Capitalei a menţionat că pentru realizarea modulelor sunt necesare o serie de alte lucrări de infrastructură pe străzile adiacente marilor bulevarde. În acest sens, Oprescu a dat ca exemple proiectul de lărgire a străzii Avionului şi realizarea Pasajului Doamna Ghica – Chişinău, precum şi supralărgirea Şoselei Petricani.

În privinţa finanţării lucrărilor la modulele autostrăzii suspendate, Oprescu a spus că “în hotărârea de consiliu pentru autostrada suspendată vor fi trecuţi indicatorii economici pe fiecare modul în parte, costurile urmând a fi trecute atât cu bani de la bugetul local, cât şi cu bani dintr-un parteneriat public-privat”.

Banii necesari acestor lucrări urmează să fie incluşi în bugetul municipalităţii care va fi supus pentru aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

“Toate lucrările pe care le-am prezentat vor începe anul acesta. O parte vor fi terminate în cursul anului, iar cele mai multe anul viitor. Îmi cer scuze de pe acum pentru eventualul disconfort provocat de lucrările pe care le vom demara”, a mai spus Sorin Oprescu.

(sursa:mediafax.ro)


» Citeste si:

Comenteaza

 

 

 

Puteti folosi aceste tag-uri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*