Introduceti adresa de email:

Sustinut de FeedBurner


Politistii vor infiintarea unor instante de circulatie

Maşini răsturnate, oameni morţi şi recorduri de viteză, astfel arată cronicile negre ale circulaţiei în centrul Capitalei. În timp ce poliţiştii rutieri consumă pe bandă rulantă chitanþierele de amenzi, traficul în Bucureşti pare să scape de sub control, pe fondul vitezei criminale cu care conduc tot mai mulţi şoferi

Şeful Poliţiei Rutiere: “Este o demenţă!”. Noi nu mai vrem să dăm sancţiuni, dar uite ce se întâmplă, cum încalcă cele mai elementare reguli de circulaţie, ne-a declarat comisarul-Şef Lucian Diniţă, Şeful Poliţiei Rutiere. Ajung să meargă cu 130 km la oră în centrul Bucureştiului, se răstoarnă cu maşinile, trec pe roşu. Au început să creadă că drumurile sunt ale lor. Sunt efecte în timp ale deciziei Curţii Constituţionale, prin care pot contesta oricând orice. Politistul le ia carnetul şi ei spun: «Rămân la volan, gata, am scăpat! Bă, nu ai ce să îmi faci, până se soluţionează, mai vedem noi». Până atunci conduc. Dacă societatea românească nu vrea să se deştepte, nu avem nicio şansă şi asistăm, aşa, la scene incredibile”. Pe acest sistem, un bucureştean de 42 de ani a reuşit să “colecţioneze” 30 de dosare penale pentru conducere fără permis, plus două pentru conducerea unei maşini neînmatriculate. Poliţiştii spun că este neapărată nevoie de mai multă severitate şi rapiditate în judecarea contestaţiilor, care le permit şoferilor sancþionaţi să continue să circule chiar şi după ce agenþii le ridică permisele. “Este necesară înfiinþarea unor instanţe de circulaţie, care să judece situaţiile de urgenţă, cum sunt în toate statele civilizate. Întâi plăteşti şi apoi conteşti, nu ca la noi. Apoi, sancţiunile trebuie să fie mai dure. Recuperarea banilor din amenzi nu þine de Poliţia Rutieră. Trebuie înfiinţate structuri de recuperare a amenzilor. Dacă instanţa îi respinge plângerea şoferului sancţionat, cine mai plăteşte? Structurile fiscale, Ministerul Finanþelor trebuie să se ocupe, aşa cum se ocupă şi de evaziunea fiscală”, spune Diniţă. În România, doar 30-40% dintre amenzile de circulaţie sunt plătite, iar jumătate dintre autorii de accidente grave scapă de puşcărie.

Lipsa de pregătire a şoferilor începători este o altă cauză a accidentelor grave în care aceştia sunt implicaţi. “Exigenţa la examinare a crescut. Acum, un sfert promovează examenul pentru permis, asta după ce dau de trei-patru ori. Asta spune multe despre cât de pregătiţi sunt şoferii începători, crede şeful Poliţiei Rutiere. Până în ’90 eram consideraţi printre cei mai buni şoferi, acum am ajuns spaima Europei. Conduc pe autostrăzi, când ajung pe drum cu o singură bandă, înnebunesc. Afară le iau euro, le e frică de amenzile mari, pe care le şi plătesc. Altfel îi urmăresc, le trimit somaţie. Aici nu plătesc”.

Capitala, împânzită de radare

Pentru a face faţă valului de abateri din ultima perioadă, agenţii bucureşteni au împânzit marile artere cu radare. “Pe fiecare arteră principală sunt până la trei radare, de când s-a dat peste cap un şofer, în centrul Bucureştiului, avertizează Diniţă. Apoi, accidentul grav de pe Magheru, când au murit doi oameni. Şoferul vinovat avea permis de 6 luni. Nu s-a asigurat când a făcut dreapta şi, la viteza de rulare, a provocat o tragedie. Cei mai periculoşi sunt cei între 18-25 ani. Indiferent de maşina pe care o conduc, vor să-i dea goarnă. Mai sunt apoi cei de peste 30 de ani, care au început să umble beţi ziua, gândind că poliţiştii le pun fiola doar noaptea”.

136 de km/h pe bulevardul Lascăr Catargiu

Recordul de viteză l-a stabilit bucureşteanul D. Mihai, de 43 de ani, care a fost depistat de poliţişti, sâmbătă dimineaţa, în timp ce conducea, pe bulevardul Lascăr Catargiu, cu viteza de 136 km/h. Bărbatul se afla la volanul unui BMW de culoare albă. Agenţii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile şi l-au amendat cu 540 de lei.

Doi morţi pe bulevardul Magheru

Două persoane au murit şi alte trei au fost grav rănite într-un cumplit accident rutier petrecut, joi, în centrul Capitalei. O Dacia Logan, care circula pe prima bandă, din direcţia Piaţa Romană spre Universitate, a intrat în coliziune cu un Citroen care circula pe banda 2, în apropierea cinematografului Patria. În urma impactului, Loganul a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit un grup de pietoni. Şoferul Loganului a decedat pe loc.

Volkswagen răsturnat din cauza vitezei

În urmă cu două săptămâni, un şofer care venea cu viteză dinspre Piaţa Romană înspre Piaţa Victoriei s-a răsturnat după ce a pierdut controlul autoturismului. Bucureşteanul I. Mihai, de 29 ani, conducea un autoturism marca VW Polo, pe bd. Lascăr Catargiu. La intersecţia cu str. Gh. Manu, şoferul s-a încadrat pe banda IV, pentru a face la stânga şi, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a acroşat bordura scuarului ce separă sensurile de mers. Bolidul şi-a continuat deplasarea, intrând în coliziune cu semaforul, a rupt patru stâlpişori de delimitare şi un arbore ornamental, după care s-a răsturnat. Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă.

(sursa:gandul.info)


» Citeste si:

Comenteaza

 

 

 

Puteti folosi aceste tag-uri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

!