Introduceti adresa de email:

Sustinut de FeedBurner


Rovinieta cu valabilitate de trei luni intră în vigoare de la 1 august

autostrada_suspendataMinisterul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) va introduce de la 1 august rovinieta cu valabilitate de trei luni, cuantumul acesteia nefiind încă stabilit, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în ministerul de resort Eusebiu Pistru.

“În acest moment, actul normativ se află la Parlament şi urmează ca de la 1 august să introducem rovinieta de trei luni, odată cu implementarea sistemului electronic de emitere a rovinietei”, a spus Pistru.

În prezent, şoferii pot achiziţiona roviniete cu valabilitate de o zi, şapte zile, 30 de zile sau un an, la preţuri între trei euro şi 1.210 euro, în funcţie de tipul autovehiculului.

Sistemul electronic de emitere şi control al rovinitei va intra în funcţiune la 1 august, urmând ca şoferii fără documentele care atestă plata acesteia să achite Companiei de Drumuri despăgubiri în funcţie de tipul vehiculului, respectiv între 28 şi 1.210 euro, şi amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei.

Sumele provenite din despăgubiri vor fi venituri extra bugetare ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi reprezintă o sumă egală cu tariful pe un an.

Cu cât poţi fi amendat?

  • între 250 şi 500 de lei pentru autoturisme,
  • între 750 şi 1.200 pentru vehiculele cu masa maximă de 3,5 tone
  • până la 4.500 de lei pentru camioanele cu masa de minim 12 tone şi patru axe.

Alte măsuri

CNADNR va urmări eşantioane de trafic şi va transmite către personalul care face verificări prin intermediul unor terminale mobile privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat.

Astfel, vor fi oprite în trafic doar vehiculele pentru care există suspiciunea că deţinătorii nu au achitat acest tarif.

Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, şoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

Proiectul mai prevede înjumătăţirea cuantumului amenzilor contravenţionale, eliminând posibilitatea de reţinere a 25% din cuantumul acestora de către instituţia din care face parte agentul constatator.

CNADNR a selectat la începutul anului consorţiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fără TVA.

(sursa:mediafax.ro)


» Citeste si:

Comenteaza

 

 

 

Puteti folosi aceste tag-uri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*